PlayAI, aplicația care clonează voci cât ai zice „drepturi de autor”

PlayAI, aplicația care clonează voci cât ai zice „drepturi de autor”

Foto: preluare EMB Blogs

PlayAI, anterior cunoscut sub numele de PlayHT, a evoluat dintr-o extensie de citire vocală pentru Medium într-o platformă de generare vocală avansată.

Practic, startup-ul le permite utilizatorilor să cloneze voci sau să creeze conținut audio realist prin API-uri și instrumente precum PlayNote, care transformă fișiere media în podcasturi și povești interactive.

Compania a atras finanțare de 20 de milioane de dolari luna aceasta, având în plan să își extindă modelele de inteligență artificială generativă și platforma pentru agenți vocali. Cu toate acestea, abordarea sa privind siguranța și etica ridică semne de întrebare.

Citește și: Extensii pentru Chrome care te ajută dacă ești tocilar

PlayAI are probleme cu drepturile de autor

Funcția de clonare vocală are nvoie doar confirmarea utilizatorului că are drepturile necesare, fără verificări suplimentare. Testele au arătat că pot fi create clone vocale fără consimțământul persoanelor vizate, inclusiv figuri publice. Mai mult, PlayNote permite încărcarea de conținut explicit, ceea ce subminează politica sa declarată de blocare a materialelor nepotrivite.

În contextul în care legile privind clonarea vocală și utilizarea replicilor digitale devin mai stricte, precum în California sau Tennessee, PlayAI riscă să se confrunte cu provocări juridice. De asemenea, actorii de la Hollywood critică platformele de acest tip, temându-se că vor pierde controlul asupra drepturilor lor vocale.

Fiind în concurență cu ElevenLabs, Amazon și Google, viitorul PlayAI va depinde de capacitatea de a gestiona provocările etice și legale, menținând totodată interesul investitorilor.

Citește și: Mai ușor cu inteligența artificială pe scări? Experții în securitate AI cer reglementări

Citește și: Cum să dormi mai bine după rezultatele alegerilor prezidențiale din România – Te ajută telefonul tău cu Android

Verified by MonsterInsights