Teoria relativității a lui Albert Einstein, validată la scară cosmică printr-un studiu important

Teoria relativității a lui Albert Einstein, validată la scară cosmică printr-un studiu important

Albert Einstein / Foto: preluare Digi Live

Teoria relativității generale, formulată de Albert Einstein, a trecut cu succes unul dintre cele mai mari teste de până acum, conform unui studiu realizat de o echipă internațională de astronomi.

Cercetătorii au cartografiat distribuția a aproape 6 milioane de galaxii de-a lungul a 11 miliarde de ani din istoria Universului. Analiza, realizată de instrumentul Dark Energy Spectroscopic Instrument (DESI), coordonat de Lawrence Berkeley National Laboratory, a confirmat că structura cosmică respectă previziunile teoriei lui Einstein la scară cosmologică, scrie Science Alert, care citează studiul publicat pe arXiv.

Citește și: Experimentul „pisicii cuantice” stabilește un nou record de 1.400 de secunde

Albert Einstein a avut dreptate, dacă se mai întreba cineva acest lucru

Relativitatea generală, testată până acum mai ales la nivelul sistemelor solare, a fost astfel verificată pe scări mult mai mari, demonstrându-se că modul în care galaxiile sunt distribuite în Univers și evoluția lor sunt în concordanță cu predicțiile teoretice. Studiul a plasat, de asemenea, limite superioare asupra masei neutrino-ului, o particulă încă insuficient înțeleasă.

DESI, aflat în Arizona, colectează date din 2019 și are ca obiectiv cartografierea a peste 40 de milioane de galaxii până la finalizarea proiectului. Cercetările ulterioare urmăresc să clarifice misterele materiei și energiei întunecate, componente ce reprezintă aproximativ 95% din Univers.

Citește și: O stea din galaxia Andromeda a dispărut și s-a transformat într-o gaură neagră

Citește și: Originea undelor radio rapide din spațiul profund, identificată de cercetători

Verified by MonsterInsights