Lacrimosa lansează piesa Avalon, prima de pe noul album / VIDEO
Trupa Lacrimosa, fondată de Tilo Wolff în 1990, a lansat recent primul single, „Avalon”, din viitorul album care va încheia o trilogie muzicală despre (ce altceva?) moarte, pierdere și durere.
Seria a debutat în 2017 cu „Testimonium”, urmată de „Leidenschat” în 2021, iar acum urmează un al treilea album în 2025, al cărui titlu rămâne încă necunoscut.
Piesa „Avalon” este, ca de obicei, o combinație de gothic metal și darkwave, cu influențe simfonice, dar se simte, într-o oarecare măsură, și elementul de noutate.
Videoclipul piesei „Avalon”, de la Lacrimosa, combinație reușită de nou și vechi
În videoclipul piesei, în stilul vizual caracteristic Lacrimosa este completat de câteva elemente CGI, care adaugă o oarecare notă teatrală.
Trebuie, de asemenea, să remarcăm că Tilo Wolff, nu pare să fi îmbătrânit mai deloc de-a lungul anilor.
Citește și: Godsmack, P.O.D. și Drowning Pool concertează în martie 2025 la București
Trupa este cunoscută publicului din România, de-a lungul anilor având concerte la București și la Festivalul Artmania în 2006, 2008 și 2013.
Alături de Tilo Wolff este Anne Nurmi, artistă care contribuie semnificativ la dimensiunea gotică a formației.
Citește și: De la The Conjuring, la muzică. Vera Farmiga lansează piesa „Crying Room”, cu trupa The Yagas / VIDEO
Citește și: INTERVIU Cristian Bălănean (Dirty Shirt) – despre Dirty Fest și iubirea pentru animalele nimănui