Apple testează o aplicație pentru monitorizarea glicemiei

Foto: Reconteur
Apple explorează noi modalități de monitorizare a glicemiei prin intermediul software-ului, conform unor informații oferite de Mark Gurman de la Bloomberg.
În acest an, compania ar fi testat o aplicație pentru angajații cu risc de diabet de tip 2, aceștia urmărindu-și nivelul glicemiei folosind dispozitive disponibile pe piață și înregistrând schimbările corespunzătoare. Scopul acestei aplicații era de a analiza corelația dintre obiceiurile alimentare și nivelurile de glicemie, oferind recomandări dietetice personalizate, informează Engadget.
Citește și: Apple introduce Genmoji și alte funcții noi în ultima versiune beta a iOS 18
Apple încă se mai gândește dacă lansează aplicația pentru toată lumea
Deși Apple nu intenționează să lanseze aplicația pentru public, aceasta ar putea constitui o componentă a viitoarelor produse destinate sănătății. Testele interne au fost suspendate temporar, Apple concentrându-se pe dezvoltarea altor funcții de sănătate.
În prezent, aplicația nu include funcții de monitorizare a meselor, funcționalitate oferită de servicii concurente. Totodată, Bloomberg menționează că Apple ar putea integra în viitor o monitorizare mai avansată a glicemiei prin dispozitive de la terți.
Această inițiativă este distinctă de proiectul de lungă durată al Apple privind monitorizarea neinvazivă a glicemiei, pe care compania îl dezvoltă de peste 15 ani. Prototipul actual implică un dispozitiv purtabil de dimensiunea unui iPhone, care folosește lasere pentru a măsura nivelul glicemiei, dar tehnologia nu este încă disponibilă pentru consumatori.
Citește și: Leica lansează ediția limitată M Edition 70 pentru a marca 70 de ani de la M3
Citește și: LinkedIn amendată cu 310 milioane de euro pentru încălcări GDPR legate de publicitatea comportamentală