REVIEW Eileen, filmul de pe SkyShowtime care te bântuie zile întregi după ce l-ai văzut
Eileen poate fi văzut pe SkyShowtime
Dacă ai chef să vezi un film cu adevărat bun, Eileen este, fără niciun dubiu, ce trebuie. Evident, părerile pot fi mereu împărțite, iar gusturile oamenilor diferă, atunci când vorbim despre cinematografie sau orice altceva, dar dacă review-ul acesta îți va atrage cât de cât atenția, dă-i o șansă.
Din capul locului, trebuie menționat că Eileen (2023) poate fi văzut pe platforma de streaming SkyShowtime, iar asta nu este câtuși de puțin vreo reclamă pentru serviciu, ci mai degrabă o informație utilă pentru oricine.
De ce să te uiți la Eileen
În primul rând, Eileen are o distribuție care s-ar putea, în cazul în care nu ești fan Anne Hathaway, cum nici eu nu am fost până să văd filmul acesta, să nu-ți atragă atenția prea mult.
Totuși, Hathaway pare să se fi maturizat din punct de vedere profesional într-un mod în care alții nu au făcut-o. Da, știu a luat premiul Oscar pentru Les Miserables, dar la modul cel mai sincer, am considerat prestația aceea ca fiind un pic cam prea melodramatică pentru gustul meu.
În schimb, Anne reușește, în Eileen, să mă uimească așa cum nu credeam că este posibil. Devine simpatică, misterioasă, serioasă, haotică, șarmantă, înșelătoare – toate aceste caracteristici fiind ale aceluiași personaj care, ai ghicit, este cel puțin din sfera bipolară (nu musai clinic), dacă nu chiar mai mult decât atât.
Anne Hathaway joacă rolul unui psiholog care preia un post la o închisoare de băieți într-un orășel gri și trist din statul american Massachusetts. Aici, Rebecca (Anne) o întâlnește pe Eileen, o secretară de 24 de ani cu o viață cel puțin monotonă, dacă nu chiar tristă.
Nu durează mult până când între cele două se formează o legătură pe care o poți cu greu introduce într-o categorie. Să fie admirație? Să fie manipulare? Să fie prietenie? Să fie ceva din sfera amoroasă? Fiecare trage ce concluzie dorește, iar asta, cred eu, este cu adevărat una dintre părțile minunate ale acestui film.
Cât despre Thomasin McKenzie, actrița aproape necunoscută care îi dă viață lui Eileen, din nou, jos pălăria pentru felul în care reușește să te ducă de nas aproape tot filmul. În mod evident, în viitor, posibil să mai auzim de ea dacă n-o îngroapă industria filmului așa cum a mai făcut-o și cu alți actori care, la vremea lor, promiteau.
O a treia veste bună, dar nu neapărat surpriză, de vreme ce talentul său nu este o noutate pentru mine, este relativ scurtul dar intensul rol jucat de Marin Ireland, pe care ți-o recomand, de asemenea, și în Birth / Rebirth, pe care îl vezi tot pe SkyShowtime.
În ceea ce privește filmul, în sine, vorbim despre un… hai să-i zicem neo-noir slow-burn, dar și de o cinematografie absolut senzațională care se pliază perfect pe atmosfera lugubră, îmbâcsită, a orășelului iernatic și uitat de lume, a anilor 1960, în care se petrece acțiunea.
Ai o poveste de substrat care contează un pic mai mult decât ceea ce ți se desfășoară în fața ochilor, mici indicii în conversații despre cea dintâi menționată, dar și un final care s-ar putea să nu fie absolut deloc ceea ce pare a fi și care, în mod absolut brutal, schimbă narațiunea.
Scenariul Eileen a urmărit, până la un punct, povestea cărții cu același nume, scrisă de Ottessa Moshfegh în anul 2015. Filmul a fost lăudat îndelung la festivalurile de film unde a fost prezentat, cu accent pe Sundance, iar eu pot să înțeleg de ce.
Citește și: REVIEW Raising Voices – miniseria de pe Netfix pe care ar trebui să o vadă adolescenții, dar și părinții lor
De ce să NU te uiți la film
Dacă ar trebui să fiu sută la sută părtinitoare în ceea ce privește opiniile, aș spune că nu există niciun motiv pe lumea asta pentru care cineva n-ar vrea să urmărească Eileen.
Totuși, cum pe minunata noastră planetă există oameni și oameni, iar ăsta nu este musai un lucru rău, ți-aș spune să nu te uiți la Eileen dacă te afli într-o stare nu tocmai bună din punct de vedere psihic, dacă te indentifici cu oricare dintre personaje sau… poate, dacă ești homofob (deși nu l-aș introduce la categoria „film LGBTQ+”, anumite aspecte, oricât de subtile, te-ar putea duce în direcția aia, în ciuda faptului că nu acesta este leitmotiful).
În plus, ai putea să nu vrei să-l vezi dacă, spre exemplu, preferi comediile, filmele cu final fericit care te lasă cu iluzia că viața e minunată. Este și ăsta un mod de-a privi lucrurile și trebuie, până la urmă, respectat.
Concluzie
Am văzut Eileen acum două zile și, cu mâna pe inimă, că încă mă gândesc la el. Să zicem că mi-a lăsat un oarecare „after taste”, iar asta, cred eu, e esența unui film bun: să-ți creeze emoții, să te facă să te gândești, să analizezi, să vezi scene flash în minte chiar și mult după ce-au apărut creditele de la sfârșit.
