REVIEW Watcher – pelicula filmată în București, pe care o vezi pe Netflix. Un amalgam de alte filme și un deznodământ care „nu se pupă”

Dacă ești pasionat, măcar într-o mică măsură, de filme și seriale un pic mai „întunecate”, Watcher poate fi o variantă de luat în calcul.

De altfel, așa cum menționam în titlu, Watcher este filmat integral în România, mai exact în București, așadar ai putea fi tentat să te uiți oricum, în condițiile în care românilor le cam place să știe ce cred străinii despre ei. Și ce metodă mai bună de a afla asta decât din perspectiva unui film care îți stâlcește limba, nu?

Ce-i drept, numărul filmelor sau serialelor trase în România nu este unul mic, iar cel mai recent exemplu în acest sens este Wednesday (mă rog, primul sezon, cel puțin). România este, cel puțin aparent, ieftină și oferă o varietate impresionantă de locuri bune de filmat.

Totuși, chiar și așa, tot românii sunt cei care au reușit să-l sperie pe Tim Burton. Iar dacă lui Tim Burton nu pare să-i fie frică de nimic, judecând după filmele și serialele pe care le face, se pare că i-au găsit ai noștri „călcâiul lui Ahile”, lăcomia de care au dat dovadă, șmechereala și oportunismul.

Citește și: REVIEW Clickbait – O miniserie mai actuală decât ne place să credem

Să ne întoarcem la Watcher, carevasăzică

Watcher este un thriller a cărui acțiune se desfășoară la noi, în București. Pe scurt, o tânără de origine americană se mută temporar în Capitală, după ce soțul ei, pe jumătate român, primește un job la noi în țară.

Cât timp Francis se dă ocupat cu locul de muncă, Julia pare că nu prea știe ce să facă cu timpul ei, așadar începe să observe mai abitir ce se întâmplă în jur.

Peisajul este unul sumbru, subliniat destul de corect de directorul de fotografie care alege să combine imaginea unor clădiri vechi, nereabilitate, cu ploaie măruntă și mult gri-albăstrui, bălți, oameni aparent morocănoși și un sentiment generalizat de deznădejde.

Colac peste pupăză, în tot acest mediu oarecum ostil care seamănă mai degrabă cu o Românie comunistă sau cel mult post-decembristă, Julia se trezește privită insistent de la fereastraă de vecinul de la blocul de vis-a-vis.

În cel mai scurt timp, ceea ce, într-o primă instanță, pare produsul imaginației unei femei care suferă de singurătate se transformă într-o goană bizară după un presupus criminal în serie, Julia bănuind că ea ar putea fi următoarea țintă.

În mod absolut logic, se izbește de lipsa de empatie a soțului și chiar de glume proaste, făcute de el în limba română, ca să nu înțeleagă americanca, ceea ce duce la o serie de întâmplări bizare.

În cazul în care te întrebai, da, joacă și români în acest film, distribuția fiind completată de Vlad Țepeșul Daniel Nuță, Tudor Petruț, Bogdan Farcaș și Ștefan Iancu, cel pe care îl știi din absolut toate filmele românești ale ultimilor ani, inclusiv Cu un pas înaintea serafimilor.

Rolurile principale sunt deținute de actori americani nu tocmai cunoscuți publicului larg, iar aici mă refer la Maika Monroe (Julia) și Karl Glusman (Francis cel jumătate român) pe care, POATE, l-ai văzut în Reptile sau Gypsy.

Evident, pe Glusman ai putea să-l acuzi de lipsă de credibilitate, atunci când vine vorba despre accentul românesc. Totuși, personajul său este numai pe jumătate de-al nostru, născut și trăit în Statele Unite.

În plus, dacă îndrăznim să comparăm acest lucru cu oricare român care merge să muncească în Italia timp de un an și se întoarce de acolo cu lacune intenționate în ceea ce privește limba de baștină, pentru că patriotismul te obligă ca atunci când ieși din țară să te distanțezi cât poți de ea, Francis scapă destul de ușor și devine cât se poate de credibil în context. Măcar el are o scuză.

De departe surpriza acestui film este Burn Gorman, actorul care joacă rolul criminalului în serie ce o vânează slow-motion și calculat pe Julia. Să-i dăm omului un premiu și să-l facem mai cunoscut decât este, zic!

Citește și: REVIEW Beverly Hills Cop: Axel F – același film din 1984, dar cu haine noi

Sfârșitul (mă) dezamăgește

Ceea ce începe și continuă într-o manieră absolut gloomy, cu tot cu suspansul noir la pachet, se termină… neașteptat de pozitiv, fapt care trimite filmul în categoria celor de duzină. Păcat!

Desigur, avem nevoie de povești care să se termine pozitiv, mai ales în contextul realității nu prea roz pe care o trăim, dar în cazul unui film atât de lugubru, care reușește să te introducă într-o lume ce mocnește la foc mic a groază, un happy ending nu are ce căuta.

Dacă tot s-au copiat zeci de alte pelicule de nișă, măcar de s-ar fi copiat și maniera deznodământului și aș fi putut să trec cu vederea, însă aceasta poate fi strict părerea mea.

Merită să-ți pierzi timp valoros din viață pentru a viziona un astfel de film? Cel mai probabil, depinde de tine, de gusturile pe care le ai în ceea ce privește cinematografia și nu în ultimul rând, de dispoziție.

Citește și: REVIEW Bloodline – Dacă încă nu l-ai văzut, este momentul să rezolvi situația