The Social Network, filmul despre Facebook, primește o continuare. Se va concentra pe violențele de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021

The Social Network film despre Facebook partea a doua

The Social Network film despre Facebook partea a doua

Scenaristu celebrului film The Social Network, Aaron Sorkin le dă fanilor o veste bună: se pare că lucrează la o continuare a peliculei lansate în 2010, despre ascensiunea lui Mark Zuckerberg și a rețelei de socializare, Facebook.

Această informație a fost făcută publică în cadrul unui episod al podcastului The Town, unde s-a discutat despre influența pe care Facebook și rețelele de socializare au avut-o asupra democrației, încă de la lansarea filmului original.

Citește și: În timp ce tu ești restricționat pe Instagram pentru nimicuri, copiii de 13 ani primesc sugestii de clipuri pline de conținut sexual

The Social Network, de la începuturi – despre ce este vorba și despre ce va fi

The Social Network a prezentat, la momentul respectiv, povestea creării Facebook și a lui Mark Zuckerberg deopotrivă, avându-i în rolurile principale pe Jesse Eisenberg și Andrew Garfield.

Sorkin nu a oferit detalii specifice despre scenariul noului film, dar a sugerat că subiectul central va fi Facebook în era Trump.

Pe parcursul podcastului, Sorkin a discutat despre impactul rețelei sociale asupra evenimentelor din 6 ianuarie 2021, când Capitoliul Statelor Unite a fost atacat de susținătorii lui Donald Trump, evenimente soldate cu moartea a cinci persoane.

„O să scriu despre asta. Cred că Facebook e de vină pentru 6 ianuarie”, a afirmat Sorkin.

Citește și: Cum și-a luat-o Mark Zuckerberg „în freză” de la TikTok. Meta începe să înțeleagă expresia „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”

Facebook, responsabil pentru violențele de la Capitoliu?
Violențele de la Capitoliu, din data de 6 ianuarie 2021 – Foto (preluare People Magazine). CREDIT: TASOS KATOPODIS/GETTY

Facebook, responsabil pentru violențele de la Capitoliu?

Ce-i drept, cineastul nu a detaliat motivele pentru care consideră Facebook responsabil pentru aceste evenimente, spunându-le gazdelor podcastului că detaliile ulterioare vor fi dezvăluite în film.

Rețeaua de socializare Facebook, alături de Google, Twitter și Reddit, este investigată pentru presupusul său rol în organizarea mișcării „Stop the Steal” pe platformele lor, care a culminat cu violențele din Washington.

Sorkin a menționat și că „Facebook și-a configurat algoritmul pentru a promova cel mai dezbinător conținut posibil, deoarece aceasta crește interacțiunile.

Ar trebui să existe un conflict constant între creștere și integritate pentru Facebook. Nu există. Doar creșterea primează”.

Scenaristul nu a anunțat încă un parteneriat cu un studio pentru realizarea acestui film.

Totuși, el a menționat anterior că lucrează la un scenariu legat de evenimentele din 6 ianuarie și că ar dori să realizeze o continuare a The Social Network doar dacă David Fincher va face din nou parte din echipă.

Probabil, asocierea cu numele unui film câștigător de Oscar este o strategie bine gândită pentru a atrage parteneri în realizarea acestui nou proiect cinematografic. Om trăi și om vedea, vorba aia!

Citește și: WhatsApp adaugă securitate suplimentară. Ce este nou la serviciul de mesagerie al Meta

Trailerul oficial al filmului The Social Network (2010)
Verified by MonsterInsights