Alta ar fi fost viața dacă Tim Burton ar fi regizat aceste filmeAlta ar fi fost viața dacă Tim Burton ar fi regizat aceste filme

Anumite filme ce implică mistere și fantezie, la modul întunecat al discuției, ar fi fost mult mai bune dacă ar fi fost regizate de Tim Burton.

Așadar, m-am gândit un pic la asta și am ajuns la următoarea concluzie, pe care am să ți-o expun în cele ce urmează.

În cazul majorității celor pasionați de cinema, familiarizarea cu operele lui Burton a avut loc în tinerețe, după ce au vizionat filme precum Edward Scissorhands, Nightmare Before Christmas sau Corpse Bride.

Citește și: Top 5 filme de Tim Burton, înainte de lansarea Beetlejuice 2

De Tim Burton te îndrăgostești în copilărie și nu-ți mai trece

Ca toți cei menționați anterior, am devenit fan al lui Burton cam tot în perioada aia, îndrăgostindu-mă prima dată de Edward Omul Foarfecă, film care m-a fascinat până la lacrimi și continuă să o facă și în ziua de astăzi.

Ulterior, crescând, am aflat că acela avea, de asemenea, să fie ultimul film în care apărea Vincent Price, legenda filmului horror din anii ’50-’60-’70.

Între timp, multe alte filme au încercat să imprime tonul dulcag-macabru al lui Burton, iar unele chiar au reușit. Un exemplu bun în acest sens este Coraline.

Mulți încearcă, puțin spre deloc reușesc

Un alt exemplu, ceva mai recent de această dată, de film care încearcă să fie un film de Tim Burton și eșuează este The Witches din 2020, regizat de Robert Zemeckis.

Filmul se bazează mult pe CGI pentru a reda întâmplarile bizare descrise în cartea lui Roald Dahl. Deși pelicula nu este neapărat rea, nu pot să zic că-i reușește pe deplin copy-paste-ul.

Un alt exemplu este The Amazing Spider-Man din 2012, regizat de Marc Webb. Deși Andrew Garfield este un actor bun, pot acum să-mi dau seama de ce nu a funcționat varianta lui de Spider-Man.

Burton ar fi creat probabil un Peter Parker un pic mai tocilar, ceea ce ar fi funcționat un pic mai bine.

Să nu uităm că are deja experiență ca regizor de filme cu supereroi, iar acest lucru nu ar trebui subestimat, mai ales dacă ne amintim de Batman (1989).

Ce reușește Tim Burton să facă (a dovedit-o, de altfel) este să transforme un subiect pur comercial în ceva ușor de digerat chiar și de elitiștii ca mine.

Citește și: Pedro Almodóvar se întoarce, de data aceasta cu Julianne Moore și Tilda Swinton. Când vezi filmul The Room Next Door la cinema

De asemenea, The Hobbit, din 2012, regizat de Peter Jackson, ar fi dus-o mult mai bine dacă la cârmă s-ar fi aflat Burton, dar o variantă la fel de bună ar fi fost și Guillermo del Toro, pe care îl plac cel puțin 90% la fel de mult.

Nu în ultimul rând, Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales, din 2017, ar fi putut fi mult mai misterios în alte condiții, dar n-a fost să fie.

Zic asta de vreme ce Jack Sparrow este interpretat de Johnny Depp, unul dintre actorii preferați ai lui Tim Burton. De-a lungul timpului, celor doi le-au reușit colaborări care au făcut istorie.

Mai mult ca sigur, există și alte filme care ar fi arătat cu totul altfel dacă ar fi fost regizate de cine trebuie, dar cum n-a inventat nimeni mașina timpului (sau nu știm noi), tot ce ne rămâne de făcut este să sperăm la un viitor ceva mai inspirat.

Citește și: VIDEO Beetlejuice 2, al lui Tim Burton, are trailer oficial. Când vezi filmul la cinema

Verified by MonsterInsights