Războiul mirrorless dintre Sony și Canon, câștigat de Nikon? Z6 III, poate cea mai bună opțiune mid-range

Războiul mirrorless dintre Sony și Canon, câștigat de Nikon. Z6 III, poate cea mai bună opțiune de mid-range

Războiul mirrorless dintre Sony și Canon, câștigat de Nikon. Z6 III, poate cea mai bună opțiune de mid-range

De la lansarea sa în 2021, camera foto mirrorless Sony a7 IV a dominat piața camerelor mid-range, fiind apreciată pentru calitatea excelentă a fotografiilor, performanța autofocusului și abilitățile video.

Totuși, camera este criticată pentru ergonomia nu tocmai ideală și viteza continuă de fotografiere destul de limitată.

Canon EOS R6 II, lansată în 2023, a adus îmbunătățiri semnificative față de versiunea originală R6 și s-a dovedit excelentă pentru fotografia sportivă și de acțiune, însă performanța autofocusului video este mai puțin impresionantă comparativ cu Sony a7 IV.

Citește și: Nikon „te învață să pescuiești”. Cum îți repari singur camera foto, dar cu riscuri

Nikon Z6 III, poate cel mai bun mirrorless mid-range al momentului

Nikon Z6 III impune un nou standard în această categorie de preț, eliminând multe dintre compromisurile făcute de alte camere mid-range.

Având un senzor de imagine parțial stratificat de 24,5 megapixeli, Z6 III oferă avantaje semnificative în ceea ce privește viteza și performanța.

Spre deosebire de senzorii tradiționali folosiți în Sony a7 IV și Canon EOS R6 II, senzorul parțial stratificat al Nikon Z6 III oferă o citire mai rapidă și o performanță mai bună la autofocus și fotografiere continuă.

În plus, Z6 III depășește a7 IV și R6 II la majoritatea capitolelor.

Camera poate înregistra video intern în format 6K RAW la până la 60 de cadre pe secundă, în timp ce a7 IV și R6 II se limitează la rezoluția 4K și nu pot înregistra video RAW intern.

În plus, Z6 III poate filma video Full HD la 240 de cadre pe secundă, lucru pe care niciun alt model Nikon sau a7 IV și R6 II nu-l pot face.

Citește și: Camera foto sau fotograful? Ce contează mai mult?

Ce știe, comparativ cu frații mai în vârstă

Comparativ cu Z6 II, Z6 III aduce îmbunătățiri notabile la viteza de citire, performanța autofocusului și viteza de fotografiere continuă, depășind astfel performanțele camerelor mid-range Sony și Canon.

Analizele au arătat că R6 II este superioară la manipulare, stabilizare, video și fotografiere în rafală, în timp ce a7 IV excela la autofocus, calitatea imaginii, durata bateriei și gama de obiective.

Cu toate acestea, Z6 III le depășește pe amândouă în aproape toate categoriile, deși a7 IV continuă să ofere cea mai bună gamă de obiective și câțiva megapixeli în plus.

Evident, totul depinde de utilizator și de nevoile acestuia. Ca să nu mai vorbim de inutilul război între utilizatorii de Sony, Canon sau Nikon.

Citește și: Probabil cele mai bune camere mirrorless din 2024

Verified by MonsterInsights