Se pare că Samsung se pregătește să ridice prețul la modelul pliabil în stil carte, cu Galaxy Z Fold 6, iar asta nu este deloc o veste prea bună pentru fanii brandului.
Seria Galaxy Fold a fost destul de constantă în ceea ce privește prețul în ultimii ani, cu Fold 3, Fold 4 și Fold 5, toate având prețul de 1.799 dolari.
Citește și: Noul Samsung Galaxy Z Fold ar putea avea cameră mai bună
Acest preț a fost mai mic decât prețul inițial, în momentul în care Galaxy Fold a fost lansat la 1.980 de dolari, iar Galaxy Z Fold 2 la 1.999 de dolari.
Lucrurile par să se schimbe, conform zvonurilor
SmartPrix scrie că Samsung se pregătește să lanseze Galaxy Z Fold 6 începând de la 1.899,99 dolari pentru modelul de bază de 256GB în Statele Unite.
Acest preț este mai mare cu 100 de dolari față de anul anterior, iar alte variante de stocare mai mare urmează și ele trendul.
Se pare că modelul de 512GB are un preț de 2.019,99 dolari, în timp ce opțiunea de top de 1TB este setată să coste 2.259,99 dolari.
Citește și: Metodă simplă de monitorizare a stresului cu Samsung Galaxy Watch 6
Samsung nu urmează „turma”
Este surprinzător, aș putea spune, de vreme ce concurența Samsung a continuat să reducă în mod constant costul mediu al pliabilelor, ceea ce înseamnă că are încă încredere în succesul gamei.
Acesta este doar prețul pentru SUA, însă, și este posibil ca alte piețe să difere. Vedem ce se întâmplă în România.
Pe lângă asta, potrivit aceleiași platforme, există informații despre faptul că Samsung va oferi trei variante principale de culori pentru Galaxy Z Fold 6 – Navy, Silver Shadow, și Roz.
Este de asemenea foarte probabil ca, așa cum s-a întâmplat cu modelele anterioare, Samsung să ofere și alte culori exclusive magazinului său online.
Citește și: Astrofotografie cu un telefon Samsung? Sigur că da, însă numai dacă ai un smartphone ceva mai nou