Netflix dezvăluie primele imagini din sezonul 4 al serialului Emily in Paris
Netflix ne-a arătat deja cu primele imagini din mult așteptatul al patrulea sezon al serialului Emily in Paris.
Se pare că moda va evolua alături de Emily Cooper, care va adopta un stil și mai îndrăzneț decât ne-a obișnuit.
Designerul de costume Marylin Fitoussi a declarat pentru Tudum.com că Emily se va regăsi și va redefini codurile modei pariziene, având ca motto distracția și asumarea de riscuri mari.
Ce ne așteaptă în sezonul 4 Emily in Paris
Noul sezon va fi împărțit în două părți a câte 5 episoade fiecare. Prima parte va avea premiera pe 15 august 2024, iar partea a doua va debuta pe 12 septembrie 2024.
După evenimentele dramatice de la nunta eșuată a lui Camille și Gabriel, Emily se găsește într-o situație complicată, având sentimente puternice pentru doi bărbați. În timp ce Gabriel așteaptă un copil cu fosta sa iubită, temerile lui Alfie se adeveresc.
La muncă, Sylvie trebuie să rezolve o problemă veche pentru a-și salva căsnicia, iar echipa Agence Grateau trece prin restructurări majore.
Mindy și trupa sa se pregătesc pentru Eurovision, dar din cauza lipsei de fonduri, trebuie să facă economii. Emily și Gabriel colaborează pentru a obține o stea Michelin, iar atracția dintre ei este palpabilă. Cu toate acestea, două secrete uriașe amenință să le distrugă visurile.
Serialul este creat, regizat și scris de Darren Star, cunoscut pentru alte hituri precum „Sex and the City”. Echipa de producători executivi include nume mari precum Tony Hernandez, Lilly Burns, Andrew Fleming, Alison Brown și Robin Schiff.
În rolurile principale îi regăsim pe Lily Collins (Emily Cooper), Philippine Leroy-Beaulieu (Sylvie Grateau), Ashley Park (Mindy Chen), Lucas Bravo (Gabriel) și alții.
Serialul este produs de MTV Entertainment Studios, Darren Star Productions și Jax Media.
Citește și: REVIEW The 8 Show – Serialul coreean de pe Netflix care are șanse reale să „bată” Squid Game