MMB Showcase Festival 2024 - evenimentul din București unde se lansează viitoarele nume mari ale muzicii mondiale

În perioada 3-5 septembrie, Clubul Expirat din București va fi gazda unei noi ediții MMB Showcase Festival.

Evenimentul, în sine, va aduce pe scenă formații din întreaga lume, cuprinzând o varietate de genuri muzicale, de la industrial, dream pop și jazz fusion, până la trip-hop, indie sau chiar punk rock.

Artiștii vor cânta atât în fața profesioniștilor din industria muzicală locală și europeană, prezenți la conferința Mastering the Music Business, oferindu-le șansa de a stabili viitoare colaborări, cât și în fața publicului curios să afle ce noi talente s-au mai născut pe scena muzicală mondială.

Până la urmă, trebuie să nu uităm că absolut toate trupele mari au fost, la un moment dat, trupe locale, știute strict de doi-trei fani înfocați.

Citește șiTarja Turunen va susține concerte în București și Cluj-Napoca în 2024. Biletele la Dark Christmas Tour s-au pus în vânzare

Ca în fiecare an, suntem bucuroși să aducem în fața publicului bucureștean și a participanților la conferința MMB o selecție de artiști impresionanți din toată Europa.

Ne dorim ca la MMB Showcase Festival să vii dornic să descoperi muzică nouă, curatoriată profesionist, iar în acest an selecția este incredibil de variată atât geografic, cât și ca stiluri.

Avem alt/hip-hop estonian, downtempo din Armenia, alt/pop franțuzesc, surf/punk lituanian, indie/dream pop din Insulele Baleare, stoner rock românesc și multe alte combinații care sună fantastic.

Dacă vrei să descoperi live ce mai e nou în muzica românească și internațională, festivalul nostru este cel mai bun punct de plecare”, a declarat: Cosmin Ionescu, Music Program Director la MMB Showcase, într-un comunicat de presă.

Citește șiTimpuri Noi împlinește (ține-te bine!) 40 de ani – Concert aniversar la Galați

MMB Showcase Festival 2024 - evenimentul din București unde se lansează viitoarele nume mari ale muzicii mondiale
MMB Showcase Festival 2024 – evenimentul din București unde se lansează viitoarele nume mari ale muzicii mondiale

Primele nume confirmate la festival

Printre primele nume confirmate la MMB Showcase Festival se numără: Alanaire (Spania), Alone at Parties (România), Immortal Onion (Polonia), Michelle & Les Garçons (Franța), WOOMB (Bulgaria), Roadkillsoda (România), VEiiLA (Armenia), Kadjavsi (România), shishi (Lituania), GØK2 (Estonia). Playlistul cu toate trupele confirmate poate fi ascultat aici.

De asemenea, MMB continuă parteneriatul cu EEMA (Eastern European Music Academy), proiect care contribuie la educarea tinerilor profesioniști din industria muzicală europeană.

În 2023, la EEMA au participat peste 60 de studenți din 12 țări europene. Cei interesați se pot înscrie până pe 30 iunie la următorul link.

Citește și: Judas Priest, Doro, Moonspell, Rotting Christ și Tiamat în România. Când, unde, cât costă biletele la Metalhead Meeting

Despre MMB Showcase Festival

Fondat în 2017, MMB Showcase Festival a găzduit peste 70 de artiști din România și multe alte țări europene (UK, Italia, Franța, Bulgaria, Germania, Ungaria, Moldova, Slovenia, Ucraina, Polonia, Belgia, Grecia, Cehia etc).

Poveștile de succes ale MMB Showcase Festival includ colaborări între artiști români și străini, trupe internaționale bookuite la festivaluri din România și artiști români invitați la festivaluri internaționale.

Intrarea la MMB Showcase Festival este liberă, în limita locurilor disponibile. Detalii suplimentare despre artiști și program se vor găsi pe site-ul oficial.

Citește șiConcert Ronnie Romero (Rainbow) și Gus G (chitarist Ozzy Osbourne) în Galați, București, Constanța și Timișoara